marți, 18 noiembrie 2008

Lişman

Lişman nebunuuul
trageee cu tuuunul
pîn la oraaa unu

Eee, cine-şi mai aminteşte de Lişman? Oameni-hîrciogi cum sîntem, ne-am obişnuit să adunăm şi să tot adunăm, nu numai lucruri, obiecte de tot felul care ar fi posibil să ne trebuiască vreodată şi...Doamne fereşte, nu care cumva să n-avem pe ce pune mîna? Adunăm pe deasupra şi cuvinte, expresii, imagini, legende, citate celebre şi cîte şi mai cîte şi... de cîte ori se iveşte ocazia cităm cu un aer atotştiutor dar, mai ştie oare cineva care şi de pe unde s-a născocit? În paranteză fie vorba, toată lumea pomeneşte de declaraţia drepturilor omului, de exemplu, dar cîţi au citit oare respectiva declaraţie? E pour si muove, to bee or not too bee, zarurile au fost aruncate, un regat pentru un cal şi nu are rost să continui, aaa, Freud, cîţi oare din cei ce-l pomenesc/citează l-au citit/studiat într-adevăr?

Dar să revin la Lişman al nostru, al nostru al ieşenilor adică, sigur unii îşi mai amintesc de el. Omul devenise o legendă chiar de atunci, din copilăria mea, era o figură stranie şi exotică în acelaşi timp, sau cel puţin aşa şi-l aminteşte memoria mea de acum, aşa îl percepeam şi atunci, copil fiind. Pe oriunde trecea îl însoţea o aură de legendă şi mister, pe lîngă alaiul nelipsit al ţîncilor din cartier care, în urma lui, la o distanţă eliminînd totuşi orice riscuri neprevăzute, îl însoţeau cîte o bună bucată de drum urlînd cît îi ţinea gura

Lişman nebunuuul
trageee cu tuuunul
pîn la oraaa unu

De cele mai multe ori el trecea impasibil, ai fi zis că e surd şi mut, că realitatea imediată e un vis, în lumea lui nimic nu-l putea atinge, realitatea lui fiind visul, ori, cine ştie cum va fi arătat cu adevărat lumea lui? Alteori însă, lua o expresie fioroasă, se întorcea spre ceata dezlănţuită în urma lui, îşi agita înfricoşător braţele proferînd ameninţări spre deliciul ţîncilor a căror dezlănţuire atingea paroxismul.
Însă niciodată nu s-a lăsat cu victime din cîte ştiu eu.

Omul îşi vedea de drumul său, cu privirile în jos, scufundat cu totul în gîndurile sale, trăgînd după el căruciorul hodorogit încărcat cu tot felul de hîrburi adunate de prin gunoaie, către malul Bahluiului, unde, se ştia, peste pod, înspre Galata , sub deal, şi-ar fi avut, pare-se, bordeiul.
Nu-l văzuse nimeni, desigur, dar toată lumea ştia.
Aşa cum toţi ştiau adevărata sa poveste.
Că n-ar fi fost pierdut cu duhul, cum se arăta, ci doar mima nebunia din cauza băieţilor aceia înalţi cu frumoşii lor ochi albaştri; că n-ar fi fost, nuuu, nici pe departe, sărac lipit şi că veşnica lui preocupare de a aduna ciurucuri era doar faţadă, că sub bordeiul său ar fi fost îngropate comori...
Mai era şi varianta că destinul l-ar fi îngenuncheat aducîndu-l în condiţia jalnică în care era după ce înainte fusese un domn, unul din acei intelectuali cărora nu prea le treceai de dinainte, ba se ştia chiar că ar fi fost un mare matematician, dar că după un mare necaz, poate chiar moartea unui fiu, ar fi pierdut totul ajungînd să trăiască în bordeiul acela pe jumătate îngropat în pămînt.
Şi poate că şi mai multe se spuneau despre el dar nu mi le mai amintesc eu acum.

Cert este că a rămas în tradiţia locului, este încă pomenit şi răspomenit şi acum, după cel puţin 30 de ani de cînd eu am luat cunoştinţă de existenţa sa; tinerii de acum nu mai ştiu cine este acel Lişman cu care îi compară părinţii sau bunicii atunci cînd îi ceartă pentru obiceiul de a aduna tot felul de lucruri (nefolositoare), comparaţie cu vădită conotaţie negativă, desigur.
Cine va fi fost el, Lişman, ce va fi fost viaţa lui, nu se mai ştie şi taina vieţii sale a fost îngropată odată cu el, pentru că, probabil omul a murit demult, era destul de în vîrstă încă atunci cînd l-am văzut prima dată.
Şi nici nu ştiu dacă aş mai vrea ori dacă ar mai folosi cuiva aflarea adevărului cel adevărat despre el.
Pentru că el, Lişman, nici măcar nu a murit, şi nici nu ştim măcar cu siguranţă dacă a fost cu adevărat atît timp cît el este încă prezent în memoria unei bune părţi a ieşenilor, un simbol şi o legendă vie, efigie a unor vremi trecute.

6 comentarii:

ela roseni spunea...

Succes cu viitorul roman "Lişman"! :)

aprilia spunea...

hehe, uite ca nici nu ma gindisem. dar ca titlu e fain, nu? naşo!!!
si buna dimineata!!! :)

ummagumma spunea...

Lismanul nostru se numea Eon Roman, compunea poezii sexuale.
"innebunita jucaria
sparge capalia"

aprilia spunea...

ehehe, fiecare cu lişmanul său, da al tău mai poetico-sexual, fireşte :)))
că de n-ar fi, nu s-ar povesti...

bogdans spunea...

Astazi - citind un articol despre re-utilizarea deseurilor in Egipt - proces in care porcii au un rol esential in reciclarea gunoaielor comestibile - mi-am adus aminte de eroul copilariei.
Pe linga cele descrise de tine, as adauga faptul ca era un antreprenor de seama (legenda spune ca era un mare crescator de porci, hraniti cu deseurile noastre) iar limbajul sau (cu multe injuraturi la adresa comunistilor) mi-l re-aminteste ca singurul om ce stia cu adevarat intelesul cuvintului 'libertate' in acele vremuri.
Cred ca se poate contrui un roman, sau macar o povestire, despre acest personaj. Sau, cum descrie Dinescu oamenii interesanti, o 'figura'.
Iar rezultatul nu va fi departe de Zaraza lui Cartarescu

aprilia spunea...

Adevarul e ca ma gindisem si eu la asta, Lisman chiar ar putea fi un roman pe care mi-ar placea sa-l citesc. Din pacate, nu stiu cine si-l mai aminteste. Tu stii mai multe detalii?
In alta ordine de idei, scuzeee! Stiu, sint complet defazata, raspunsul meu vine dupa 2 luni. Chiar daca as gasi scuze, de fapt nu am nici o scuza.